MACINTOSH PORTABLE

 

Detinator: Colecția Ing.dr. Alexandru Floca

Macintosh portable a fost un calculator personal portabil similar cu un laptop modern, fiind primul calculator portabil ce folosea acumulatori pentru alimentare, vândut de compania Apple Computer. Acesta a fost produs începând cu 1989 până în 1991, vânzările fiind mici, în ciuda performanţelor foarte bune oferite. O primă problemă a fost greutatea lui, dar şi acumulatorii, care erau încărcaţi în serie folosind cablul de alimentare, ceea ce însemna că în cazul în care bateria era la sfârşitul vieţii şi nu putea fi încărcată, calculatorul nu putea funcţiona conectat doar la cablul de alimentare. Cu toate acestea calculatorul a fost unul revoluţionar din punct de vedere al performanţelor tehnice, al display-ului superior, dar şi a adaptabilităţii sale. Acesta avea un procesor Motorola 68000 de 16 Mhz, o memorie RAM de 1Mb ce putea fi extinsă până la 9Mb, şi un hard-disk de 40 Mb. De asemenea acesta avea trei configuraţii: 1 sistem floppy, 2 sisteme floppy sau 1 sistem floppy şi un hard-disk.

 

Specificaţii tehnice:

Procesor: Motorola 68000 16 Mhz

RAM: 1 Mb – 9 Mb

ROM: 256 Kb

Display: LCD 25 cm monocrom

Rezoluţie: 640 x 400 pixeli

Stocare: Hard-disk SCSI intern 40 Mb / Sistem floppy 3.5”

Baterie: 6.5 V (aproximativ 10 ore)

Conectivitate: Apple Desktop Bus; 2 x Serial Port; Port SCSI extern; Port floppy extern; Port video

Greutate: 7.2 Kg

Dimensiuni: 102 X 388 X 376 mm

Sistem operare: Mac OS 6.04 Colecția: Ing.dr. Alexandru

Contact

DESPRE ACEST PROIECT

Muzeul Virtual este un proiect al Muzeului Național de Istorie a României ce prezintă în manieră virtuală principalele expoziții ale MNIR.

MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE A ROMANIEI

Calea Victoriei 12 Sector 3, 030026 București, România.
Tel: +40 21 315 82 07
relatiipublice@mnir.ro

CALL: 021 315 8207

Toate drepturile rezervate de catre Muzeul Virtual 2020.

Contact