Mariana Drăgescu

 

Detinator:  MNIR

AVIATOAREA MARIANA DRĂGESCU 

PERSONALITATE REMARCABILĂ A ARIPILOR ROMÂNEŞTI

Ilustră aviatoare, participantă la al doilea război mondial, cu o fire delicată, deschisă, prietenoasă şi de o mare modestie.

Mariana Drăgescu a iubit din timpul adolescenţei sportul. A jucat tenis, a patinat, a călărit şi a înotat. A traversat înot Dunărea, între localităţile Tumu Severin şi Cladova (de pe malul sârbesc) şi a posedat un certificat de absolvire a unei şcoli de echitaţie, eliberat de Federaţia de specialitate din ţara noastră.

În anul 1928, inginerul Mircea Cantacuzino, licenţiat al Politehnicii germane de la Charlottenburg, a înfiinţat la Bucureşti prima şcoală civilă pentru pilotaj. La această şcoală, sora sa, Ioana Cantacuzino, avându-l ca instructor de zbor pe locotenent aviator Octav Oculeanu, a obţinut în anul 1930 brevetul de pilot de turism, devenind prima femeie din istoria aviaţiei noastre posesoare a unui astfel de brevet românesc. După decesul din anul 1930, într-un accident aviatic, al lui Mircea Cantacuziono, Ioana a preluat conducerea şcolii înfiinţând o asociaţie cu numele fratelui său, care a funcţionat până în anul 1941. Din anul 1932, această Şcoală de pilotaj şi-a desfăşurat activitatea sub auspiciile „Asociaţiei Române pentru propaganda Aviatică” (ARPA, înfiinţată încă din anul 1927).

După absolvirea Liceului de fete din Lugoj, Mariana Drăgescu, pe măsura firii sale curajoase, s-a avântat în cea mai riscantă îndeletnicire, zborul, înscriindu-se în noiembrie 1935 la Şcoala de pilotaj „Mircea Cantacuziono”. Până în aprilie 1935 a urmat cursurile teoretice ale acestei şcoli, cu profesori recrutaţi dintre cadrele aviaţiei militare, care pe atunci se desfăşurau în amfiteatrul „Spiru Haret” al Universităţii din Bucureşti. Arta pilotajului şi-a însuşit-o cu conştiinciozitatea de elev de şcoală militară, avându-l ca instructor de zbor pe locotenent aviator Constantin Abeles şi, îndeplinind toate obligaţiile, a fost brevetată ca pilot gradele I şi II, pe avioane de turism, odată cu vestitul pilot şi compozitor Ionel Fernic. Tenace, disciplinată şi perseverentă, Mariana Drăgescu a depus eforturi susţinute în scopul acumulării de noi cunoştinţe şi experienţă în domeniul aviaţiei. Aceste eforturi s-au materializat prin acordarea certificatului de absolvire a cursurilor de zbor fără vizibilitate, precum şi cel de instructor de zbor, ambele în anul 1939. De menţionat că profesiunea de instructor de zbor o va practica între anii 1950-1953.

În perioada anilor 1936-1939 este angajată a Aeroclubul Central Român, timp în care este concentrată, pentru două săptămâni, ca pilot de legătură în cadrul Corpului aerian. Astfel, în anul 1938, Mariana Drăgescu a participat cu un avion rechiziţionat de la ARPA la manevrele militare, desfăşurate la Galaţi între 16-21 octombrie, alături de alte patru aviatoare: Marina Ştirbey, Nadia Russo, Virginia Duţescu şi Irina Burnaia. Se impune a sublinia că începând cu această formaţie constituită din cinci aviatoare, s-a scris prima pagină din istoria aviaţiei feminine din România, bogată în evenimente şi acte de eroism săvârşite de femei. În certificatul eliberat în urma participării la aceste manevre, de către Armata I Albastră, se arăta că Mariana Drăgescu a luat parte ca pilot la Escadrila II de legătură, demonstrând în timpul zborului corectitudine, disciplină şi profesionalism, calităţi care au condus la îndeplinirea misiunilor în condiţii optime, precum şi faptul că a putut suporta greutăţile impuse de campanie.

În iulie 1939, Mariana Drăgescu a participat la concursul Cupa „Aurel Vlaicu” rezervată piloţilor de gradul II, disputat pe traseul Bucureşti-Galaţi-Chişinău-Buzău-Craiova-Bucureşti, cu trecere obligatorie pe deasupra monumentului dedicat ilustrului inventator şi pilot român, aflat lângă Câmpina. Acest concurs aerian de viteză şi regularitate în care s-au parcurs 1.075 km, şi la care au fost înscrise 19 echipaje, a fost câştigat de pilotul Ioan Rădulescu din cadrul ARPA6, Mariana Drăgescu clasându-se pe locul 12 cu un total de 93,756 puncte.

Remarcabila aviatoare Marina Ştirbey, membră în comitetul de conducere a Crucii Roşii Române, a efectuat în toamna anului 1939, la bordul unui avion construit în ţară, „Messerchmitt – I.C.A.R.” , un raid aerian în Suedia şi Finlanda pentru o documentare privind organizarea aviaţiei sanitare în aceste ţări. După întoarcerea la Bucureşti a înaintat Ministerului Aerului şi Marinei un raport asupra problemei urmărite, propunând ca viitoarea escadrilă sanitară ce se va înfiinţa şi în România, să aibă personalul navigant constituit numai din aviatoare. În urma sugestiei Marinei Ştirbey, ministerul de resort a hotărât în iulie 1940 înfiinţarea primei escadrile sanitare din ţara noastră. Aşadar, escadrila a fost compusă din aviatoarele Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Thomas şi Virginia Duţescu, care, în urma unui decret din iunie 1940, au fost asimilate cu gradul de sublocotenent în aviaţia militară română .

Mariana Drăgescu, împreună cu cele trei colege aviatoare, a început antrenamentele intensive, executând întregul program de zbor pentru simpla comanda cu cele două avioane „Monospar”, importate din Anglia, aflate în dotarea escadrilei. Acesta era un aparat monoplan, bimotor, ce atingea o viteză de 180 km/h şi putea transporta patru persoane – pilotul, medicul sau sanitarul şi doi bolnavi pe targă. De remarcat că antrenamentele de zbor s-au efectuat şi cu avioanele „RWD” de fabricaţie poloneză, prevăzute cu trei locuri, din care unul servea drept targă .

În septembrie 1940, Mariana împreună cu prietena şi colega sa Nadia Russo s-a deplasat în Germania pentru a prelua, pe calea aerului, două avioane „Klemm-25” comandate de Şcoala ARPA. La bordul celor două aparate, au decolat din localitatea Boblingen şi au ajuns în ţară pe ruta: Viena – Graz – Zagreb – Belgrad – Bucureşti. În escala făcută la Belgrad, temerarele noastre zburătoare au fost aşteptate de un reprezentant al Aeroclubului Iugoslaviei, care le-a plimbat prin oraş şi le-a prezentat ziariştilor la sediul aeroclubului. Subliniem faptul că cele două aviatoare au demonstrat că au o pregătire profesională remarcabilă, calitate ce le va ajuta sa supravieţuiască în timpul condiţiilor de zbor, precum şi a situaţiilor limită cu care se vor confrunta în anii războiului.

La 22 iunie 1941, România a intrat în război contra Uniunii Sovietice în scopul legitim al eliberării Barasabiei, Bucovieni de Nord şi a Ţinutului Herţa, ocupate abuziv de Moscova la sfârşitul lunii iunie 1940. De remarcat că acest război nu a fost dorit de România, care nu a urmărit cotropirea de teritorii ce nu-i aparţineau, acţiunea militară a ţării noastre fiind o consecinţă a ultimatului sovietic din anul precedent când România s-a aflat în situaţia de stat agresat.

Aviaţia română dispunea la 22 iunie 1941 de 50 de escadrile, din care 6 de legătură, una de transport, una sanitară, 3 de recunoaştere, 15 de bombardament, 17 de vânătoare şi 7 de informaţii, care totalizau 621 de avioane operative (excluzând aparatele din dotarea şcolilor şi a centrelor de instrucţie, în număr de 440). La începutul războiului, aviatoarea Mariana Drăgescu era încadrată în Escadrila 1 sanitară, care se afla în aerodromul din Focşani, dovedind din primul moment că este pregătită pentru situaţiile grele prin care avea să treacă, urmând să execute toate misiunile întocmai ca un autentic militar. In prima etapă a războiului, respectiv până la căderea Odesei, la 16 octombrie 1941, Mariana Drăgescu a efectuat nenumărate zboruri, uneori îndeplinind câte 3-4 misiuni pe zi. A decolat în majoritatea cazurilor în condiţii de mare dificultate, deoarece zona se afla sub tirul bombardamentelor de artilerie şi ale aviaţiei inamice.

Eliberarea teritoriilor româneşti cotropite de către URSS în iunie 1940, s-a realizat cu preţul unui dureros tribut de sânge, media zilnică a pierderilor armatei noastre în cele 33 zile (22 iunie-25 iulie 1941) a fost de 697 militari, mai mare decât cea înregistrată în campania din Est – 540 militari în cele 1159 zile, sau in Vest – 648 militari în fiecare zi din cele 262 zile. Datorită acestei situaţii, este explicabil de ce Escadrila sanitară a fost extrem de solicitată, Mariana Drăgescu şi colegele sale fiind nevoite să execute multe misiuni de zbor în scopul salvării vieţii a numeroşi ofiţeri şi soldaţi români grav răniţi.

La începutul lunii noiembrie 1941, Escadrila 1 sanitară este readusă în ţară şi retrimisă pe front în cursul anului 1942. În toamna anului 1942 această formaţie cunoscută şi sub numele de „Escadrila albă” se afla la sud-est de Stalingrad, având baza la Katelnikovo şi apoi în localitatea Stalino. În toată această perioadă de participare la campania din Est, Mariana Drăgescu şi camaradele sale – Nadia Russo, Stela Huţanu, Virginia Thomas şi Smaranda Brăescu – au dormit pe tărgile avioanelor aflate pe aerodromuri, în corturi, în condiţii improprii, suportând arşiţa zilei şi frigul nopţii, precum şi bombardamentele nocturne inamice. Masa era servită la popota piloţilor din flotilele de vânătoare, bombardament sau recunoaştere ce se găseau pe acelaşi aerodrom. În timpul îndeplinirii misiunilor de zbor, Mariana Drăgescu a aterizat şi decolat de pe terenuri improvizate, unele mici şi accidentate, adeseori găurite de bombe, aşezate în pantă sau intersectate de către un drum, în locuri periculoase unde puteau fi plasate mine, situaţii care necesitau profesionalism şi mult curaj. În aceste condiţii dramatice sute de grav răniţi au fost salvaţi de la un sfârşit tragic de către zborurile aviatoarelor escadrilei sanitare conduse de femei-pilot.

În calitatea sa de aviatoare în cadrul acestei escadrile, Mariana Drăgescu era nevoită să aibă multiple cunoştinţe, fiind la bordul avionului, atât infirmier, navigator, cât şi mecanic. Avionul său avea în dotare şi o trusă pentru intervenţii mecanice şi aviatoarea era obligată să aibă şi priceperea de a putea remedia unele mici defecţiuni ale motorului. Astfel, într-o misiune când avea la bord 3 răniţi a rămas în pană de motor şi a fost obligată să aterizeze la marginea unui drum. Aviatoarea, cu ajutorul trusei mecanice aflată la bord a demontat jiclorul carburatorului, l-a curăţat de nisipul stepei, stârnit de o furtună care îl înfundase, a pornit din nou motorul şi a decolat. Aceasta a fost unica soluţie salvatoare pe care a folosit-o cu succes pentru a evita un sfârşit tragic.

Escadrila sanitară a fost o formaţie unică în al doilea război mondial şi a atras atenţia presei române şi internaţionale – cu precădere din ţările Axei – precum şi a Societăţii Crucea Roşie de la Geneva. În afară de Uniunea Sovietică care a beneficiat de femei-pilot în aviaţia de bombardament, doar România a avut aviatoare, dar în scop pur umanitar, ele zburând fără nici o apărare decât zborul la mică înălţime spre a nu fi reperate de inamic.

În anul 1943, „Escadrila albă” din componenţa cărei făcea parte în continuare Mariana Drăgescu, a fost detaşată la Crimeea, fiind la dispoziţia corpului de armată român ce acţiona la Kuban.

Activitatea plină de umanism desfăşurată de ea în cadrul Escadrilei 1 sanitară, care a constat în salvarea vieţii a cca. 2000 de militari români grav răniţi, a fost apreciată în mod deosebit, în multe cazuri fiind elogiată atât de comandanţii oştirii noastre, cât şi de delegaţii străine, precum şi de grupuri de ziarişti din ţări neutre.

După evenimentele de la 23 august 1944, a participat alături de întreaga aviaţie română la luptele pentru eliberarea Transilvaniei, apoi în Ungaria şi Cehoslovacia, îndeplinind peste 25 de misiuni. A fost încadrată în Escadrila 108 aerotransport a Corpului aerian român, transportând răniţi, medicamente, curieri şi documente importante pentru comandamentele marilor unităţi.

A fost decorată cu mai multe ordine şi medalii româneşti şi străine, amintind printre altele Ordinul militar „Virtutea aeronautică”, Ordinul sanitar „Crucea Reginei Maria” şi altele. În brevetul conferit la 27 septembrie 1941, când a fost decorată cu Ordinul „Virtutea aeronautică de război” cu spade”, clasa «Crucea de aur» se menţiona că „de la începutul campaniei, pe orice vreme şi în orice condiţii, de multe ori expusă la proiectilele inamice a evacuat pe calea aerului răniţii grav din primele linii în zona interioară salvând vieţi scumpe”.

BIBLIOGRAFIE

Firoiu, Victor, Amazoanele cerului, Editura Albatros, Bucureşti, 1980

Istoria aviaţiei române, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984

Pentelescu, Aurel, Dobre Florica, Crăciunoiu Cristian, Gruparea Aeriană de Luptă (22 iunei-16 octombrie 1941) la eliberarea Basarabiei şi cucerirea Odessei, Editura Modelism, Bucureşti, 1995

Petru, Mircea, Radu, Dimitrie, Aviaţia română în luptele pe frontal de Est şi pe cerul patriei, iunie 1941 – august 1944, Editura Lumea Liberă, New-York, 1988

Şenchea Popescu, Elena, Femeia celesta, editura Sport-Turism, Bucureşti, 1983

Veteranii pe drumul Onoarei şi Jertfei (1941-1945), Editura Vasile Cârlova, Bucureşti, 1996

Contact

DESPRE ACEST PROIECT

Muzeul Virtual este un proiect al Muzeului Național de Istorie a României ce prezintă în manieră virtuală principalele expoziții ale MNIR.

MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE A ROMANIEI

Calea Victoriei 12 Sector 3, 030026 București, România.
Tel: +40 21 315 82 07
relatiipublice@mnir.ro

CALL: 021 315 8207

Toate drepturile rezervate de catre Muzeul Virtual 2020.

Contact