La trecerea unui secol de la dramaticul an 1913, ale cărui evenimente au marcat până azi raporturile nu numai politice, dar şi cele umane din Europa de Sud-Est, Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu Arhivele Naţionale ale României, Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Serviciul Istoric al Armatei, Arhivele de Stat ale Bulgariei, Arhivele Istorice Bulgare şi Arhiva Naţională de Filme, cărora li s-au alăturat şi domnul Cristian Scăiceanu, în calitate de colecţionar, şi-au propus să readucă în faţa publicului românesc şi străin care va vizita muzeul nostru, două dintre momentele cele mai controversate ale istoriei acestei părţi de lume în epoca modernă: cel de-al Doilea Război Balcanic şi Pacea de la Bucureşti.

Deşi cele două evenimente au dat naştere unui uriaşe literaturi istorice, scrisă în atât în limbile naţionale cât și în cele de circulaţie internaţională (din păcate, cel mai adesea, marcată de parti-pris-uri naţionale sau ideologice), dar şi unor opere literare sau artistice, subiectul este, încă, unul destul de puţin cunoscut, mai ales în România.

Expoziția strânge la un loc un volum impresionant de documente și imagini, multe inedite sau care nu au mai fost încă prezentate în public. Ele sunt menite să ofere o imagine complexă asupra unui episod controversat al istoriei României și Europei de Sud-Est, să contribuie la mai buna cunoaștere reciprocă și, de ce nu, la o reconciliere istorică a popoarelor implicate în urmă cu o sută de ani într-un război ale căror consecințe au fost atât de dureroase atât pentru învingători, ca și pentru învinși…

Dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu

Director general Muzeul Național de Istorie a României

Contact

DESPRE ACEST PROIECT

Muzeul Virtual este un proiect al Muzeului Național de Istorie a României ce prezintă în manieră virtuală principalele expoziții ale MNIR.

MUZEUL NATIONAL DE ISTORIE A ROMANIEI

Calea Victoriei 12 Sector 3, 030026 București, România.
Tel: +40 21 315 82 07
relatiipublice@mnir.ro

CALL: 021 315 8207

Toate drepturile rezervate de catre Muzeul Virtual 2020.

Contact